Povesti de la clienti – Majoratul de la A la Z…

Nu sunt fan facebook, ba din contra, postez foarte rar. Insa acum inexplicabil exista un impuls, transformat in dorinta,  de a va impartasi o POVESTE. Si asa cred ca e bine  sa-i ramana titlul : POVESTE ( de viata).

Sau as putea  sa o numesc FARA CONTROL,

sau poate MAJORATUL …

Majoritatea am trecut prin asa ceva,  fie ca l-am trait, fie ca l-am organizat, fie ca am participat.

Si cu totii cei care l-am organizat pentru copii nostrii ne-am dorit sa iasa foarte bine, perfect, exceptional, cel mai …

Eu, ca mai toti, mi-am dorit sa iasa cat mai bine si ca sa iasa cat mai bine ma gandeam ca trebuie inceput din timp, cu gasirea locatiei, a meniului, a muzicii, a surprizelor.

Motiv pentru care am ales  locatia pe care ne-am dorit-o cu totii si am facut rezervarea (cu 3 luni inainte)-Hanul  cu ponei din Carcea (spatiu mare interior, gradina, terasa, pasari, zona retrasa, totul parea perfect). Cu o zi inainte am mers am stabilit toate detaliile evenimentului cu dna sefa de acolo (aranjare mese, instalare DJ, meniu) si am plecat urmand ca peste doua zile sa revenim.

Cu o zi inainte de MAJORAT m-a sunat prietenul meu care urma sa imortalizeze evenimentul (fotograful) pentru a stabili ora de intalnire si alte detalii, iar la final cu gura mai pe jumatate, ma intreba –Auzi, dar nu te supara, cum faceti voi intr-o singura sala 2 evenimente;  - Cum Andi,  doua evenimente?; - Pai, am inteles ca sunteti voi si mai este o taiere de mot,  unde filmeaza un prieten de-al meu fix in acelasi loc si la aceiasi ora, cu 30 persoane, lautari si tot tacamul;

 

FAZA-infundat pana la gat si fara nicio speranta

-EU: Nu cred asa ceva, dna de acolo m-a asigurat ca este posibil sa fie un grup restrains de cateva persoane (rude de-ale ei) dar o sa stea separat de noi, asculta muzica noastra si nu ne deranjeaza cu nimic (era ORA 18, o zi inainte de MAJORAT).

Pun mana pe telefon o sun si o intreb ce stie despre asta si daca e vorba de o neintelegere (doar vorbisem cu o zi inainte); EA: Stati linistit, nu este nicio problema si daca este o rezolvam; In 30 de minute va sun si va comunic: Eu: Sper ca este vorba de o neintelegere, astept telefonul dumneavoastra.

Si asta fac, astept si astept si astept, timp in care pulsul se ridica, tensiunea creste si  spaima ca e posibil asa ceva,  ni se instaleaza in corp.

In jurul orei 23, imi comunica EA: Da, este adevarat ca au lautari dar eu nu am stiut despre asta; EU (in gand): Se ocupa cu organizarea de evenimente, dar nu stie ca maine are doua in acelasi loc cu muzica diferita EU(cu voce tare)-Dna (nu pot sa scriu doamna), cum este posibil asa ceva? Va bateti joc de noi? si multe altele …. EA: Nu vreti sa va mutati in  alta locatie? Sau,  nu vreti sa amanam pe ziua urmatoare, caci anulez alte evenimente si va bag pe dumneavoastra? EU: NU.

Este incredibil, cum un organizator sa gandeasca asa ( l-am incurcat pe asta, dar il descurc,  incurcand pe altii si tot asa). In fine, am renuntat eu, cu speranta ca ceilalti macar sa se simta bine si sa evit un scadal monstruos, pe care consider ca il scapam rau de sub control.

De ce am renuntat eu? Pentru ca sunt negativist, sunt pesimist si sunt obisnuit sa mi se intample mult mai multe rele, decat bune; Pentru ca,  sunt obisnuit sa fiu dezamagit de oameni si pentru ca mi se pare normal in aceasta zona a tarii, sa exista foarte multi organizatori de tipul asta.

Mi-am asumat, orele de plans ale sotiei si profunda dezamagire a copilului. Asta e! (am gandit).

 

FAZA-in care are loc declicul (dar tu nu constientizezi nimic)

In momentele de panica, cand inca mai aveam speranta ca problema se va rezolva (ora 20), imi spun ca totusi, pana maine seara mai este: cat mai ramane din seara asta (cateva ore), o noapte (in care de regula lumea doarme), o dimineata (in care trebuie sa merg la servici) si o dupa-amiaza (cand este deja prea tarziu).

Si pun mana pe telefon sa verific agenda (fara persoane care sa aiba un local sau care …, sau care …). Sau care ar putea sa ma asculte si poate, … Asta e! Sa ma asculte, macar! Merita incercat ! Si sun…

 

MULTUMESC   John!

EU: Salut John! Sa vezi ce mi s-a intamplat! (si ma apuc sa povestesc) John: Asa si ? Pai nu mergem in alta parte?(el era deja invitat cu familia lui frumoasa, la eveniment); EU: Unde? Cand mai gasim noi locatie, apoi stabilire meniu, anuntarea invitatilor ca s-a schibat locatia? John: Lasa-ma 30 minute si te sun. A sunat in 5 minute si a spus:

-  Hai sa o vedem,  am gasit ceva.

- Te deranjez acum seara? Esti si tu, dupa o zi de muna cu ai tai! (baietul lui chiar avusese serbarea la gradinita);

-Te astept, la mine, cat poti de repede sa ajungi!

-Ok. Acum vin.

M-am suit in masina si am plecat. Pe drum a inceput sa picure si nori negri amenintau orasul. Am vrut sa sterg parbrizul, dar…  Nu se poate! Stergatoarele nu mai functioneaza. Ajung la John, el se suie grabit sa nu il ude ploaia.

-John! Te superi daca mergem cu taxi? Nu mai functioeaza stergatoarele (afara ploua torential)!

-De ce cu taxi? Am masina in spate; dar conduci tu, ca am baut deja  doua pahare de whisky.

Dupa  ce ca il luasem din bratele familiei, am plecat  sa cautam o locatie in tot orasul  si cu masina lui.

Am ajuns la prima varianta-Casa Ghincea, sala de jos (crama). Ne-a asteptat un sef de sala cu care vorbise John,care  ne-a prezentat spatiu si ne-a raspuns la ce ne interesa.

Locatia nu era rea, dar mi se parea mica (in comparative cu cealalata), era ca un beci, iar deasupra alta evenimente… In fine. Am zis ca daca nu se rezolva unde stabilisem initial, este o varianta unde sa putem organiza si noi ce va acolo, indiferent cum o iesi.

 

MULTUMESC  Casa Ghincea, MULTUMESC domnul Gabi!

Am ales locatia asta, cu gandul ca nu mai vreau  sa il deranjez pe John, sa colindam in noapte,  sa bantuim prin alte locatii;  si am ajun acasa unde m-am culcat. M-am culcat dar nu am dormit nici eu, nici sotia si nici copilul. Toti eram tristi si nu intelegeam de ce ni se intampla asta.

Dimineata am mers la servici, am intrebat colegii cine se ocupa de locatia respectiva (va multumesc pentru ajutor!) si asa am ajuns sa il cunosc pe domnul Gabi, care m-a asigurat ca totul o sa fie bine.

Pai si ce, si cealalalta a facut asta de nenumarate ori.

 

FAZA-esti la baza scarilor dar cand te uiti in sus nu vezi nimic

In jurul pranzului, cand ma uit la prognoza-seara ploaie. Eu nu aveam stergatoare. Cum merg sa iau tortul si sa rezolv toate celelalte probleme de deplasare. Ok. Merg in service. Ajung, demontam ne uitam si nu prea intelegem despre ce e vorba, caci nu aveam electrician. Ora 16. Masina demontata si nicio sansa de rezolvare. Incep sa regret ca am venit. Poate nu ploua si nu aveam nevoie de stergatoare! In plus gandul ca dupa ce am pierdut locatia de majorat, acum pierd si masina si este posibil nici sa nu ajung la timp. Copilul,  dezamagit maxim cand i-am transmis sa nu mai ma astepte si sa plece el inainte. Nu mai aveam chef de nimic.  Nici de majorat.

Si atunci, apare electricianul (venit total intamplator, avea de rezolvat alta problema). Stabileste diagnosticul-motor stergatoare  ars si ma anunta ca nu crede ca o sa il gasesc pentru ca e foarte rar.

L-am gasit (second, ) l-am montat, l-am verificat si mergeeee!!!.

Acasa repede. Fericit bag cheia in contact sa plec repede acasa, dar… masina nu mai porneste. Este clar! Nu am voie sa ma bucur si nici cu locatia asta noua nu cred ca am facut o alegere buna.

O mufa neistalata cum trebuie m-a facut sa plec din service la ora 18. 00.

 

FAZA-incepi  sa urci (dar tu nu intelegi asta)

MULTUMESC Andi!

In drum spre casa trec sa iau tortul. Arata exceptional. Multumesc doama Adriana, multumesc VIVIEN! (tortul o sa aiba un spatiu mai mare alocat mai jos).

Ajung acasa, fac repede un dus, timp in care Andi  incepe sa traga cateva cadre si imi trece prin cap, cum ar fi, chiar daca lucrurile incep usor sa se aseze,  sa nu mai merg deloc (sunt obosit, nu am niciun chef si locatia este un beci spre deosebire de cea initiala-al naibii gand daca imi dadea pace).

Aparatul lui Andi clentaia in continuu. Stai asa, lasa umarul mai jos, zambeste. Hai, acum tragem cateva cadre aici, cu pianul (sic!) si apoi ne mutam in camera cealalalta.

Se vedea cat de mult ii place ceea ce face si cat de profesionist este. Puneam presiune pe el, ca intarziem, insa era calm,  clantaia din aparat si sutele de poze curgeau in toate pozitiile ( per total cred ca a facut mii de poze si toate la un maxim de profesionalism).

Dar, ce folos! Locatia mea, aleasa demine,  acum trei luni de zile, era acum toata,  a altora. Eu si copilul meu mergem la beci!

 

 

FAZA-se vede si  luminita dar tu refuzi sa crezi ca o sa fie bine

MULTUMESC Florin!

Ajungem la local si surprizele placute  incep sa curga. Sala copiilor era deja  aranjata si arata superb. Masa noastra era pozitionata perfect in sala de sus, iar Claudiu (seful de tura) era in permanenta langa noi se ne asigure ca totul o sa fie bine (stia de marea mea dezamagire).

Florin, prietenul meu, care s-a ocupat de muzica avea toata aparatura aranjata si initial nu intelegeam de ce este atat de ud. Singur a carat toate instalatia (mixere, lumini, boxe, instalatie fum  si multe,  multe altele, care habar nu am cum se cheama) pe o ploaie torentiala, iar apoi montarea  acestora a mai provocat inca un val de transpiratie. Practic era complet ud. M-a impresionat foarte tare. L-am rugat sa se schimbe de tricou macar, caci aveam aer conditionat si risca o pneumonie “de toata frumusetea”, iar el mi-a raspuns:-Nu acum! Mai am cateva reglaje, termin si apoi ma schimb!

Sunt impesionat si ma bucur atat de mult ca l-am ales pe el. Finalul majoratului mi-a confirmat experienta lui in domeniu, prin faptul ca s-a dansat non-stop pe muzica lui si a fost pregatit cu toate melodiile cerute (sincer, chiar nu aveam indoieli ca va fi asa, din partea lui). Si apropos, era prietenul lui John, care mi-l recomandase!!!

Practic am avut mai mult decat ne asteptam! Jos a fost discoteca copiilor, unde muzica a fost asigurata de Florin, iar sus am avut muzica de petrecere pusa la dispozite de local. Aici John, a fost sef la dedicatii, iar muzica buna lautareasca, era langa urechea noastra, iar toate dedicatiile erau pentru sarbatorit (desi el era jos si nu stia nimic din ce se intampla in sala mare). Culmea! Cand esti jos se aude numai muzica asigurata de Florin, iar cand urci numai muzica asigurata de lautari! Nu se suprapun absolut deloc!

 

 

FAZA-incepi sa intelegi  ca de fapt totul are un sens

MULTUMESC VIVIEN!

Este o atmosfera incredibila! Copiii danseaza jos, dance, rock (si habar nu mai am ce alte stiluri mai sunt), apoi urca si joaca sarbe si hore impreuna cu toti invitatii localului (persoane necunoscute), dar care intra intr-o simbioza generala, ca si cand ar fi un singur eveniment. Realizez ca asa ceva, nu se putea intampla in locatia initiala. Realizez cat de mult a contat intimitatea initiala a fiecarui eveniment  si apoi dorinta de a uni distractia intru-un tot unitar.

Ora 00. TORTUL! Este foarte importanta calitatea totului, insa este cel putin la fel de importanta imaginea acestuia. Am fost extrem de mandri atat de una cat si de cealalta latura. Practic, momentele cele mai emotionante (ciocnirea sampaniei, cantatul ” La multi ani”, felicitarile si imbratisarile) se deruleaza in jurul tortului. El este momentul de varf al evenimentului si  trebuie sa se ridice la cel mai ridicat nivel. Pentru asta am ales VIVIEN, pentru asta am fost mandri de alegerea facuta.

Asteptarile in alegerile lui VIVIEN, Florin si Andi au fost confirmate din plin, desi avand in gand dezamagirea totala fata de locatia initiala, ma temeam ca si aici ar putea exista probleme.

Am inceput sa inteleg, ca toti acesti trei factori, extreme de important, in derularea  evenimentului (fografii/filmari, muzica, tort) ar fi palit in locatia initiala, iar aici-CASA GHINCEA,  au stralucit dea-dreptul.

De ce? Pentru ca in vechea locatie ar fi existat doi fotografi in aceiasi incapere care s-ar fi calcat pe picioare ca sa prinda cele mai bune unghiuri, pentru ca este imposibil ca intr-o singura sala sa performeze doua tipuri de muzica in acelasi timp si pentru ca la ora 12 ar fi existat inevitabil doua torturi care ar fi trebuit taiate si implicit tot ce inseamna asta.

A fost momentul in care am inteles, ca toata suferinta a vut un sens! Nu aveam ce sa cautam acolo! In plus, afara a plouat aproape continuu, terasa si curtea interioara a locatiei vechi fiind banuiesc,  nefunctionale.

 

FAZA finala-nu noi detinem controlul

Am mers cu distractia pana spre dimineata! Am dansat pe mese si scaune si nimeni nu a zis nimic! Am ajuns la final si nu ne venea sa credem ca s-a terminat. Mai vroiam! Ne doream sa nu plecam acasa desi eram franti de oboseala. Afara ploua torential!

Ma gandeam, cat de complicat ar fi fost ca invitatii nostril sa plece din Carcea cu taxiurile/masinile personale ale parintilor, pe o ploaie torentiala, pe un drum intunecat si plin de gropi catre vechea locatie si cat de simplu a fost aici in mijlocul orasului , in centrul centrului unde deja  taxiurile ne asteptau fara ca noi sa mai facem comanda,  desi era  ora 4 dimineata.

Daca trebuie sa fie bine, va fi bine indiferent de vointa celui care crede ca numai intr-un fel e bine! Nu noi stim cu adevarat ce e mai bine pentru noi! Este clar ca,  pentru a fi bine atunci cand conteaza, trebuie sa trecem si prin aceste faze (initial considerate foarte proaste, dar care se dovedesc de neevitat). Practic, asa este viata, inevitabilul creat in momentul nasterii!!!  Oricand se poate intampla orice, indiferent de cate masuri  iti iei!!!

Atunci cand la final e foarte bine (desi  initial crezi ca nu mai este posibil) simti nevoia sa multumesti! Si asta am facut.

Multumesc tuturor celor implicati, chiar si dnei din prima locatie, pentru ca bucuria evenimentului a fost inzecit mai mare la Casa Ghincea (profesionisti in derularea de evenimente).